Se apropie cu pași repezi Paștele. Dacă nu ați planificat încă ce veți pregăti pentru masa de Paște, sper să găsiți câteva idei interesante în acest articol.
Ouă pentru masa de Paște
Decoratul ouălor a fost ridicat la rang de artă de-a lungul timpului. Există nenumărate tehnici pentru vopsitul ouălor și pentru mulți dintre noi acestea nu mai sunt un secret.
Probabil cea mai veche metodă este cea prin care obținem ouă colorate folosind culori naturale obținute din: coji de ceapă albă sau roșie, sfeclă roșie, foi de varză roșie, turmeric, boia și, cu siguranță, multe alte variante de ingrediente care colorează. Nu există o rețetă fixă pentru această metodă, deoarece este puțin probabil ca din cojile unor două cepe diferite să obținem exact aceeași culoare. Ca și la vopseaua din comerț, sau aproape oricare alt tip de vopsire, oțetul este folosit ca fixator de culoare.
O altă variantă pe care am încercat-o și eu este metoda transferului unui imprimeu de pe un material din mătase naturală 100%.
Decoratul cu șervețel permite o multitudine de variante de modele și culori și este și destul de ușor de realizat. Am încercat și eu metoda aceasta, doar că pe ouă deja vopsite în roșu. Se pierde mult din modelul șervețelului dacă procedați ca și mine, așa că cel mai recomandat ar fi ca șervețelul să se aplice pe oul alb fiert sau pe oul brun – albit în prealabil. (Ouăle se fierb cu sare și oțet pentru albire.)
Ouăle colorate cu vopseluri din comerț nu sunt preferatele mele, deși în moment de criză de timp e cea la mai îndemână soluție. Chiar și așa, prefer să mai intervin asupra lor, de exemplu anul trecut le-am decorat cu ață, funde și mini decorațiuni din lemn.
O variantă pe care am încercat-o anul acesta este decoratul ouălor cu ceară colorată. Am topit creioane cerate și am picurat ceara deasupra ouălor. Pe lângă faptul că se pot obține modele unice, ceara nu penetrează coaja oului și a fost foarte distractiv!
Idei de decor pentru masa de Paște
Paștele este, probabil, al doilea cel mai așteptat eveniment din an. La fel ca și pentru Crăciun și pentru Paște există nenumărate obiecte specifice cu care ne putem decora locuințele sau doar masa.
Mai jos găsiți câteva idei de decor pentru masa de Paște.
Meniu pentru masa de Paște
Atunci când pregătiți un meniu, indiferent de ocazie, trebuie să țineți cont de numărul de persoane și preferințele culinare ale acestora.
Dacă meniul pentru masa de Paște vă dă bătăi de cap, v-am pregătit o idee de meniu cu preparate testate și pregătite de mine.
Aperitive
Drobul este un preparat care se pregătește mai ales în această perioadă. În mod obișnuit drobul este pregătit din măruntaie de miel. Pentru papilele mele gustative, acestea au un gust prea intens, așa că eu am înlocuit măruntaiele cu carne tocată. Puteți amesteca ce tipuri de carne tocată doriți, le condimentați după preferință, puteți pune și ou fiert în interior pentru a fi mai aspectuoasă felia.
Sparanghelul învelit în foietaj este un tip de aperitiv foarte simplu de preparat dar care arată foarte sofisticat pe masă. Dacă nu ați încercat această variantă de aperitiv până acum, o puteți pune pe listă pentru masa de Paște.
Fel pincipal
Felul principal pentru masa de Paște este gătit de obicei din carne de miel, însă în general, acest tip de carne nu prea este în topul preferințelor. Vă recomand să pregătiți și un alt tip de carne la felul principal, pentru a fi siguri că fiecare invitat va fi mulțumit.
Garnituri
Garniturile pot fi pregătite folosind mai multe tipuri de legume sau chiar un singur fel. Cartofii cred că sunt atât cei mai cunoscuți cât și cei mai versatili. V-aș sugera însă să încercați să schimbați tipul de garnitură la fiecare eveniment.
Legumele soté sunt foarte ușor de pregătit și pot completa cu succes orice tip de fel principal. Puteți alege mixuri de legume proaspete, gata pregătite sau puteți combina orice legume, după preferințe!
Desert
Pasca și Cozonacii se pregătesc de obicei pentru masa de Paște. Dacă nu aveți timp să le pregătiți sau nu vă pricepeți, nu e absolut nici o problemă, orice desert este bine-venit!
Și eu sunt la început de drum în preparatul lor, recunosc că nu îmi place să frământ, dar mai exersez. Felia de cozonac din imaginea de mai jos este capodopera soacrei mele, Mariana Tudorache, ”capodopera” mea nu a meritat poză, era cam pe la jumătate felia 😁 poate data viitoare.
Alte idei de deserturi găsiți în articolul Aniversări cu stil.
Internetul abundă de rețete, care mai de care mai sofisticate, dar dacă doriți să știți ce rețete am folosit eu, puteți să îmi scrieți în comentarii și vă voi lăsa rețeta preparatului dorit.
Sărbători fericite!
1 comentariu
[…] Masa de Paște în 3 pași […]