Locurile abandonate, învăluite de misterul vieții anterioare, contopite cu natura, sunt adevărate capodopere. Natura își revendică în timp locul în spațiile din care civilizația s-a retras și îmbracă structurile construite cu vegetație. Oricât de permanentă pare dezvoltarea umană, natura își are propriul calendar după care se ghidează și tot ce i-a aparținut la un moment dat, se întoarce înapoi la ea.
Inspirație
Colecția C O N E X I U N I este inspirată din peisajul urban în stadiul de degradare, în care natura încearcă să își reia locul prin intermediul plantelor. În acest context clădirile abandonate simbolizează moartea iar plantele ce le invadează sunt simbol al vieții. Conexiunea dintre cele două fiind realizată prin intermediul ferestrei.
Cromatică și materiale
Paleta cromatică a colecției cuprinde materiale în tonalități de alb, roz, verde și gri. Culorile folosite la realizarea ținutelor ce alcătuiesc colecția se completează armonios și sunt regăsite în tendințele contemporane. Materialele ce intră în componența ținutelor sunt: mătasea naturală, voalul din bumbac, stofa din lână, stofe din lână și bumbac, tricot din bumbac mercerizat realizat manual, piele ecologică și material nețesut de tip organza.
Detalii
Materialele au fost îmbogățite prin aplicarea manuală a detaliilor de tip frunză. Tricotul a fost realizat prin tehnici de bază rândurile de ochiuri fiind realizate pe față și pe dos, rezultând astfel tricotul simplu, tricotul patent (realizat prin alternarea celor două tipuri de ochiuri) și tricotul numit bob de mazăre (realizat prin îmbinarea celor două tipuri de ochiuri).
Colecția C O N E X I U N I a/w 2018
Colecția de absolvire a masteratului – Prezentare de modă în cadrul Galei Absolvenților a Facultății de Arte și Design – UVT – Timișoara – 2017
Fotografii: Ewald Gruescu
Festivalul BeCreative
Colecția C O N E X I U N I a fost prezentată și în cadrul festivalului BeCreative ediția a 6-a, în Sibiu.
Video: Stefan Manderioli Production
26-08-2017 Festivalul Studentesc de Moda si Design Vestimentar Be CreativePrezentator: Radu NechitDesigners:Rahela Ungureanu ( Rahela Ungureanu) – CONEXIUNIFacultatea de Arte si Design – TimisoaraMODELS: Flavia Bodi, Cretu Andreea, Alina Blezu, Andreea Gilca, Tania Barsan, Alexandra Elena Cînduleț, Amira Stoica, Adelina Cucerzan, Bianca Mazilu.PARTENERI: Reflexovital Center, Hotel Roberts, La Merceria, Casa de Cultura a Studentilor Sibiu, Flavia T Make Up Artist, Allyn Elias Deiu (Monalisa Salon), Buonavista Catering & Banqueting, Outlet Faurului, Pitici voinici Sibiu, Zile si Nopti Sibiu, Yves Rocher France, Reserved, Brinelli, GAMA – Camasi si Cravate, Unimat, Deichmann România, POEMA, WHISPER, UVM, Liquid-Club Sibiu.VIDEO: Stefan Manderioli #becreativefest #becreative #youg #designers #fashion #festival #sibiu #romanianmodels #cleopatramodels #reflexovital #buonavista #brinelli, #reserved #gama #unimat #deichman #poema #unimat #whisper #piticivoinici #zilesinopti
Publicată de Stefan Manderioli Production pe Miercuri, 30 august 2017
Colecția vestimentară C O N E X I U N I a fost prezentată împreună cu accesoriile din colecția f o l i a g e, la categoria Accesorii găsiți articolul despre acestea.
5 comentarii
Hello, i read your blog from time to time and i own a
similar one and i was just wondering if you get a lot of
spam responses? If so how do you reduce it, any plugin or anything
you can suggest? I get so much lately it’s driving me crazy so any help
is very much appreciated. It’s appropriate time to make some plans for the
future and it’s time to be happy. I’ve read this post and if I could I want to suggest
you some interesting things or tips. Maybe you can write next articles referring to this article.
I want to read even more things about it! I could not resist
commenting. Well written!
Hello!
Thank you for your comment, I will have in mind your suggestion and I will write more about this subject!
***I get a lot of spam responses too, for now I have no idea how to reduce or stop them..!
I enjoy, cause I discovered exactly what I
used to be having a look for. You’ve ended my 4 day long hunt!
God Bless you man. Have a great day. Bye
I like what you guys are usually up too. This sort of clever work and coverage!
Keep up the terrific works guys I’ve incorporated you guys to blogroll.
This is a really good tip especially to those new to the blogosphere.
Simple but very precise information… Appreciate your sharing this one.
A must read article!