Colecția de accesorii handmade – f o l i a g e – este potrivită persoanelor care iubesc natura. Accesoriile în nuanțe de verde proaspăt – strălucitor, ce imită frunzișul scăldat în lumina soarelui, pot fi elementele centrale ale unei ținute vestimentare.
Concept accesorii handmade
f o l i a g e reprezintă trecerea la o nouă etapă a vieții, renașterea sufletului după o moarte figurativă. Experiențele negative, succesiv agresive, ce au ținut persoana în repaus, sunt depășite, permițându-i acesteia să se reconfigureze.
Inspirație accesorii handmade
Sursa de inspirație pentru accesoriile handmade din colecția f o l i a g e este și de această dată natura. Am preluat frunza și am multiplicat-o, folosind un material nețesut ce imită organza, pentru a realiza accesoriile ce alcătuiesc colecția. Natura este o sursă de inspirație cu resurse inepuizabile și o veți întâlni foarte des în creațiile mele.
Colecția f o l i a g e
Colecția de accesorii f o l i a g e cuprinde un colier supradimensionat, o brățară, o broșă și trei perechi de cercei.
Festivalul BeCreative
Colecția f o l i a g e a fost prezentată împreună cu colecția C O N E X I U N I în cadrul festivalului BeCreative ediția a 6-a, în Sibiu.
Video: Stefan Manderioli Production
http://blob:https://www.facebook.com/7fd4e531-9abc-4cb7-9e29-c724fc79a027
Colecția de accesorii f o l i a g e este o completare a colecției C O N E X I U N I, o colecție vestimentară pe care o găsiți la secțiunea Modă.