Colecția de accesorii cu design minimalist, realizate manual, din piele naturală neagră și elemente metalice, pot completa cu succes ținutele dumneavoastră. Colecția cuprinde cercei și coliere, dar se pot realiza în aceeași temă, orice tip de accesorii.
Concept
Back to Black reprezintă închiderea în sine, izolarea sufletului într-o stare de pasivitate, încătușarea acestuia fiind succedată unei pierderi. Când sufletul pierde are nevoie de repaus pentru acceptare/reparare, astfel se diminuează efectul durerii. În acest context negrul reprezintă izolarea iar elementele metalice eliberarea/acceptarea.
Inspirație
Colecția are ca sursă de inspirație structurile geometrice din arhitectura urbană. Jocul formelor și al texturilor se regăsesc în designul fiecărei piese.
Colecția de accesorii Back to Black
Colecția Back to Black cuprinde 6 piese și este compusă din patru coliere și două perechi de cercei. Piesele sunt simetrice, caracterizate prin linii drepte, suprapuneri, sau aglomerări de elemente. Piesele metalice completează armonios fiecare accesoriu. Pielea naturală este unul din materialele mele favorite pe care îl folosesc ori de câte ori am ocazia. Am mai realizat din piele naturală și alte tipuri de produse.
!!! Dacă găsiți aceste piese în alt context decât de la mine, cel mai posibil sunt cele care mi-au fost reținute la Facultatea de Arte și Design, Timișoara, pentru justificarea notei, cică… !
Alte colecții handmade: f o l i a g e și Cover me