Cadourile personalizate sunt aproape întotdeauna o alegere bună. Un tort din scutece poate fi soluția salvatoare dacă vreți să oferiți un cadou mai diferit. Acest tip de cadou este din ce în ce mai popular. Încearcă și tu să personalizezi cadourile pentru cei mici! Pe lângă faptul că va fi foarte distractiv de realizat, va fi un cadou special pentru un bebeluș sau pentru o viitoare mămică.
Am așteptat cu emoții ca primul tort din scutece creat de mine să ajungă la destinație, înainte să public acest articol. M-am bucurat că a fost o surpriză plăcută așa că poate e o idee bună și pentru voi. Am tot auzit de torturile din scutece dar nu am fost prea interesată de idee, până de curând, când s-a mai născut încă un bebeluș în familia noastră. Mi-am amintit că în perioada în care lucram, clienții întrebau frecvent de acest tip de tort realizat din scutece. M-am documentat puțin despre cum se face și am dat fuga la magazine să caut obiecte care să se potrivească între ele și să fie cât de cât utile bebelușului. Nu am găsit chiar ce mi-am imaginat, dar m-am reorientat și am regândit imaginea de ansamblu în funcție de elementele găsite.
Ce trebuie să conțină un tort din scutece:
Torturile de acest fel pot fi realizate în culori neutre, potrivite atât pentru fetițe cât și pentru băieți. De asemenea se pot realiza torturi din scutece pentru gemeni cu două jumătăți diferite, câte o jumătate pentru fiecare din bebeluși. Cred că un asemenea tort ar fi foarte ditractiv de realizat, poate voi avea și eu ocazia, cine știe!?
Nu există o regulă privind elementele pe care ar trebui să le conțină un asemenea tort, însă v-aș sugera să alegeți o temă în funcție de sexul bebelușului (dacă acesta este cunoscut) și apoi să combinați obiecte care considerați că se potrivesc.
Tort din scutece 1:
Tematica marină aleasă pentru acest tort din scutece se regăsește în accesoriile cu care l-am decorat.
- 80 bucăți scutece Huggies nr. 2 – pentru baza tortului am folosit 59 de scutece, pentru treapta următoare 17, iar pe ultima treaptă 4.
- carton pentru bază și centru – am decupat un cerc din carton (diametrul de 38 cm) și în centrul acestuia am fixat un cilindru tot din carton cu înălțimea de 36 cm.
- ață – am rulat scutecele și le-am legat între ele pornind din centru către exterior, am procedat la fel pentru fiecare treaptă.
- hârtie de cadou – am învelit cercul suport pe ambele părți cu hârtie pentru a acoperi cartonul apoi am decupat fâșii din hârtie pentru a acoperi fiecare etaj al tortului.
- panglică
- bandă adezivă colorată
- litere autocolante
- accesorii (ramă, jucărie, cutie, papucei etc.) – puteți alege orice vă doriți
Între timp în familia noastră a mai venit un bebeluș, am profitat de ocazie și am mai realizat un tort din scutece, de data aceasta sub formă de vaporaș.
Tort din scutece 2:
Pentru acest tort din scutece tema aleasă este Mikey Mouse .
- 80 bucăți scutece Huggies nr. 2 -pentru baza tortului am folosit 64 de scutece iar pentru treapta următoare 12.
- carton pentru bază și centru – am decupat un carton în formă de bârcuță și în centrul acestuia am fixat un cilindru tot din carton cu înălțimea de 24 cm.
- ață – am rulat scutecele și le-am legat între ele pornind din centru către exterior, am procedat la fel pentru fiecare treaptă.
- hârtie de cadou cu tematica sau culoarea dorită, cu caren am învelit baza și etajele tortului.
- panglică
- bandă adezivă colorată
- accesorii ( jucărie, cutie cu body-uri, trusă igienă bebeluși, steguleț, etc.) – puteți alege orice vă doriți
Acestea sunt doar 2 variante de tort creat cu scutece, dar se pot realiza cu ajutorul acestora și alte forme: cărucior, prințesă, mașină, locomotivă, balon zburător sau orice năzdrăvănie vă trece prin cap. Aceste tipuri de cadouri sunt numai bune de oferit pentru a felicita o viitoare mămică, pentru a întâmpina un nou născut. Torturile din scutece sunt oferite alături de alte cadouri și la petrecerile de Botez.
Deoarece încă un bebeluș ne va fi alături în curând, voi reveni cu un al treilea model în scurt timp!