Magia sărbătorilor ne învăluie puțin câte puțin. Aranjamentele de sezon sunt o opțiune de cadou potrivită pentru această perioadă a anului.
Luna decembrie se mai numește și luna cadourilor. Este luna în care ne reconectăm cu familiile noastre și cu persoanele dragi. Uneori prezența noastră nu este posibilă în toate locurile, dar ne putem folosi de un cadou pentru a transmite puțin din energia noastră.
Aranjamente de iarnă
Decorațiunile de sezon sunt din ce în ce mai elaborate, pentru a se potrivi cu tema și cromatica alese pentru anul în curs. Combinațiile clasice sunt cele cu care nu dăm greș, dar uneori este bine să riscăm, să ieșim din zona de confort și să creăm/alegem cu totul altceva decât obișnuim. De câteva sezoane este în trend totul, însă nu totul deodată, și nici în același loc. Prin urmare putem alege orice, cu condiția ca rezultatul să transmită mesajul pe care îl dorim și să existe o armonie a decorului cu spațiul în care este amplasat.
Prin urmare, atunci când alegeți un aranjament pentru o altă persoană, încercați să aflați cel puțin ce cromatică a ales pentru anul în curs. În acest fel există șanse mai mari ca decorațiunea oferită să poată fi integrată în decor.
O altă variantă posibilă este să oferiți ceva înainte ca persoana în cauză să aibă stabilită tema pentru decorul de iarnă. Poate obiectul pe care îl oferiți va fi sursă de inspirație.
Pentru acest an am pregătit ornamente pentru brad, coronițe și alte decorațiuni de sezon.
Acest articol este continuarea articolului Decembrie magic – decor de sărbătoare 1
Alte articole de sezon:
Cadouri cu parfum de sărbătoare